Se întâmplă în România: Tramvai modernizat, blocat pe șine la prima cursă

Tramvaiul, modernizat după o investiție de 10.000 de euro, se afla la prima cursă pe care a efectuat-o doar până la jumătate, după care s-a defectat, conducerea Regiei Autonome de Transport (RAT) Craiova fiind nevoită să îl tracteze până la depou cu o autobasculantă.

Potrivit directorului RAT Craiova, Sorin Manda, a fost vorba de o defecțiune a chopperului, iar vineri, înainte de a fi trimis în cursă, tramvaiul a fost verificat de firma care se ocupă de mentenanța lor.

„În timpul probelor pe care le-am făcut înainte de a relua circulația tramvaielor în Craiova, au fost sesizate unele probleme la acest tramvai. Chopperele au fost montate printr-un proiect european în perioada 2008-2013, iar firma care le-a montat se ocupă și de mentenanța lor. Vineri i-am rugat să vină să îl verifice și să îl repare dacă este nevoie. La ora 16 ne-au spus că este totul în regulă și am trimis tramvaiul în cursă. A reușit să parcurgă traseul doar dus. La întoarcere a rămăs fără alimentare electrică și l-am tractat până la depou. Astfel de defecțiuni sunt, din păcate, inerente având în vedere parcul învechit de care dispunem. Așteptăm deschiderea liniilor de finanțare pe fonduri europene pentru a putea achiziționa tramvaie noi. Angajații Regiei când au reabilitat tramvaiele, au lucrat la partea de interior, la scaune, podea, iluminat și la bandajele și cuplajele de la roți, dar nu au intervenit și asupra sistemelor de alimentare cu energie electrică ale acestora”, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, Sorin Manda, directorul RAT Craiova.

Circulația tramvaielor în Craiova a fost reluată miercuri, după trei ani de pauză, perioadă în care a fost reabilitată calea de rulare dar și sistemul de alimentare cu energie electrică de pe traseu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători,...
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Cine este și cu ce se ocupă Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi. Trecutul dureros al...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Karmen Minune, în brațele unui alt bărbat. Cum s-a afișat
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
EXCLUSIV! Mihai Trăistariu, despre rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale: "Simt așa o trezire națională"
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Mostrele extrase de pe asteroidul Ryugu, contaminate la scurt timp după ce au ajuns pe...